George Cosbuc - Coloana De Atac

Porniseram din vai adânci
Si ne târam acum pe brânci

Sa nu ne prind-Osman de veste,
Ca nazuim la deal spre creste,

Caci veste de-ar fi prins ai sai,
Noi n-am mai fi iesit din vai.

Si-asa cu-ncredere vegheata
Noi rasarim pe deal deodata.

Ne vad pagânii, sar pe zid,
Potop de foc spre noi deschid.

Dar noi prin foc o rupem iute,
Crezându-ne pe sub redute.

Si nu eram! Vedeam de sus
Ca altfel e de cum ne-au spus,

Ca pân-acolo-i lunga cale,
O râpa-n drum si-adânca vale.

O clipa ca-mpietriti am stat;
Maiorul însa-a si plecat

Si ne-am facut cu totii cruce:
Ei, duca-ne-n ce foc ne-o duce!

La vale, -acum, pe râpi curând -
Un rând e mort, mai moare-un rând.

Cad bombele-n pamânt si scurma
Si altele mai vin pe urma;

Ca grindina si plumbii cad,
Se-ntuneca si-i vai ca-n iad!

Si-un plumb veni cumplit cu zborul
Si fara glas cazu maiorul.

Atunci un ofiter înalt,
Cu spada-n vânt, iar celalalt,

Tragând mereu din carabina,
Sarira-n front; iar pe colina

Noi dupa dânsii, cot la cot,
Suiam orbis, noi, leatul tot.

Cat ai clipi, muream o suta,
Muream mai multi, caci din reduta

Nu plumbi curgeau, ci râu de foc,
Si linii-ntregi cadeau pe loc.

Si-un capitan, cel nalt, sarmanul,
Cazuse vârfuind mormanul,

Iar celalalt, acel ce-ochea,
Muri trasnit în fata mea.

Caci uite-asa vazui de bine
Pe-un turc batrân ochind spre mine,

Iar bietul capitan nu-sí cum
Se puse mortii drept în drum.

Am dat sa-l prind, ca sa nu cada
Si-atunci cazui cu el gramada -

Si vezi, si-acum mi-e capul prost,
Ca nu-nteleg nici azi ce-a fost:

M-am pomenit la sant deodata
Si-o cârp-aveam la cap legata.

De ce si când, de mâna cui?
Si-atâta drum eu când facui?

Voiam sa-ntreb, n-aveam pe cine,
Caci tot straini pe lânga mine.

Dar cârpa, orice taina-avea,
Atâta stiu: c-a fost a mea -

Si-acu la sant! Noi rupem lantul
Si scoborâm de-a valma santul.

Sarim si noi, si turcii sar
Si-i moarte-n sant, e vai s-amar,

Ne batem ca-n pierzarea mintii,
Cu pumnii dam, muscam cu dintii,

Si piept la piept ne zvârcolim,
Strabatem repezi si razbim.

Închid de veci nizamii gura,
Iar noi îi dam pe râpi de-a dura.

Iesim apoi, ca dusi de vânt,
Pe fata negrului pamânt.

Pe laturi ne-ntarim sireagul:
Si iat-un capitan cu steagul

În fruntea noastra drum facu:
- "Ura, baieti, acu-i acu!"

Roiesc turbati pe zid pagânii,
Sub zid se-ndeas-orbis românii

Si-arunca scari, razbesc prin fum,
Strabat mereu facându-si drum.

- "Trasniti, copii, tot dupa mine!"
Noi trasnet dupa el, vezi bine.

Si iata-l, capitanu-i sus
Pe meterez un brat a pus,

Dar sapte turci pe el sarira,
Si sapte sabii-l si lovira,

Si-al optulea, un turc barbos,
Izbi turbat de sus în jos

În piept cu patul pustii, fiara -
Si-atunci pocnind se rupse scara

Si bietul capitan cazu
Pe spate-n sant, si-atâta fu.

Caci s-adunau pagânii gloata
Si-un om era reduta toata,

Si-ntregul parapet un fes,
Atâta se-ngloteau de des.

Cadeam ca frunzele de bruma,
Iar sângele curgea cu spuma.

Nici loc sa stai, nici drum sa treci
Si fum de pusca, sa te-neci.

Si ce-am vazut atunci - minune -
Si-n groapa mortilor voi spune!

Nici chip de-acu sa mergi în foc,
Nici chip sa stai sub zid pe loc.

Se dete semn atuncea oastei
Sa paraseasca clinul coastei

Si ne-am retras departe-n vai,
Striviti, o mâna de flacai,

Flamânzi si uzi si-ntorsi din cale,
Cu sufletul topit de jale.